Articole din diverse categorii: Frumusete, Sanatate, Fitness, Dieta, Moda, Psihologie…

Sfaturi utile

January 25th, 2008 at 6:02 pm

Sunt romanii prosti sau destepti?

in: Diverse

wonderinghead_questionmark.jpgAcesta este titlul unei emisiuni pe care am vazut-o la TVR1 daca nu ma insel. In emisiune au fost invitati mai multi oameni de seama printre care : profesori, ziaristi, inventatori, studenti cu burse in strainatate, si toti incercau sa aduca argumente care sa sustina desteptaciunea sau prostia neamului nostru.

Pot spune ca a fost o emisiune care m-a captivat pentru ca daca ar fi trebuit sa raspund si eu la aceasta intrebare , nu cred ca as fi putut da un raspuns fara cea mai mica sovaiala.

Desigur , nu as putea spune ca romanii sunt prosti pentru ca automat as fi si eu inclusa in aceasta multime , si in plus nici nu as vrea sa cred acest lucru pentru ca daca te faci singur prost atunci ce vor zice cei din jurul tau.

Pe de alta parte nici nu pot spune ca dam dovada de o mare desteptaciune din moment ce ne lasam “manati” din urma de niste politicieni care efectiv isi bat joc de noi , ne promit “marea si sarea” in perioada alegerilor si pe urma voteaza legi ca sa primeasca lunar 25 de milioane pentru ca nu au “saracii” de ei o casa in care sa locuiasca.
Ne lasam pacaliti de un mic sau o bere , pe care ii impart cu darnicie in schimbul voturilor , ne lasam amagiti de minciuni cusute cu ata alba, oare de ce? din naivitate sau prostie? Poate ca pana la urma si naivitatea este o sora mai mica a prostiei.
Ne uitam la emisiuni de genul reality show in care concurentii se injura si se bat, ascultam manele….. Probabil ca as putea umple aceasta pagina cu exemple de acest gen, dar m-am gandit sa incep sa enumar si lucruri bune.

Avem studenti care au ajuns cu burse in strainatate , unde sunt foarte apreciati( pacat ca statul roman nu stie sa-i aprecieze cum ar trebui), avem sportivi de valoare( care la fel “migreaza spre tari mai calde”) , avem artisti si oameni de cultura.

Dar toate aceste valori reusesc sa compenseze? putem spune noi ca suntem destepti pentru ca am avut un Eminescu , un Eliade, un Brancusi?  Faptul ca ei au fost romani , ne face automat si pe noi destepti?

Tot in acea emisiune de care pomeneam mai sus , se spunea ca in urma unui test IQ realizat in toate statele Europei, bulgarii si romanii au iesit pe ultimele locuri. Unii poate ca ar spune ca un test IQ ar trebui sa rezolve problema, eu cred ca nu este relevant pentru ca asa cum s-a prezentat si in emisiune, nu toate statele se ghideaza dupa aceleasi valori si sisteme. Un test IQ nu este valabil in toate tarile, la fel cum nici legile nu sunt identice.

Si totusi suntem destepti sau prosti? Ca eu nu am ajuns la o concluzie, sau poate ca mi-e teama sa concluzionez.

January 6th, 2008 at 11:16 pm

E nevoie de Supernanny

in: Diverse

educarea copiilorDe cateva ori am vazut la televizor emisiunea” Supernanny” si ma tot minunam cum au ajuns unii parinti sa aiba “odoare atat de cuminti”. Daca nu este cumva regizata emisiunea, inseamna ca parintii respectivi chiar nu au nici cea mai vaga idee despre cresterea unui copil.
Dar nu ma mir ca unii copii au ajuns in acest stadiu , pentru ca de vina sunt …parintii.

O sa va povestesc despre o discutie la care am asistat cand am mers la cosmeticiana. Eram eu, cosmeticiana si o alta clienta.
Eu doar auzeam discutia dintre celelalte doua.Dialogul a inceput ceva de genul:

Cosmeticiana: Si ce i-a adus iepurasul fiului tau de Paste?
Clienta: Pai am fost cam suparata pe el si am vrut sa nu-i cumpar nimic.
Cosmeticiana:Dar ce s-a intamplat?
Clienta , hai sa-i spunem Diana(pentru ca nu stiu cum o cheama) , spunea despre fiul ei  de 7 ani Mihai, ca i-ar fi spart un dinte unui coleg de scoala, cu o piatra. Mama acelui copil a fost foarte furioasa pentru ca nu era un dinte de lapte, ci unul de adult, si i-a cerut Dianei sa-i plateasca consultatia si tratamentul la stomatolog, copilului ei.

Foarte revoltata, Diana, ne spunea mie si cosmeticianei, ca asa ceva nu este posibil. De ce sa plateasca ea consultatia ca: si aici va citez cuvintele ei “doar asa fac copiii, se mai si bat”.
Ea nu are de gand sa plateasca nimic, si dupa ce s-a gandit mai bine , de Paste i-a cumparat lui Mihai tot ce isi dorea pentru ca nu putea sa suporte sa il intristeze.

Cu alte cuvinte: daca copilul tau ii sparge capul altui copil, nu-i nimic, doar asa fac copiii, se mai si bat, ce daca acel copil poate ajunge la spital cu rani grave.

Cuvintele acestei doamne m-au socat. Ce sa ne mai asteptam de la un copil, daca un adult este atat de “tampit”.
Nu pot spune ca sunt un expert in cresterea copiilor, dar incerc sa invat, sa citesc carti sa ma informez pe internet. Este drept ca vei tine la copilul tau indiferent ce ar face, dar asta nu inseamna ca trebuie sa il si aprobi, si chiar mai mult sa il mai si recompensezi.

Ma intreb ce a inteles din toata aceasta afacere, MIhai: ca este bine sa arunci cu piatra in colegi si ca primesti si cadouri pentru asta.

January 6th, 2008 at 10:43 pm

Cateva ganduri despre televiziune

in: Diverse

Am stat si am “cugetat” putin pe tema televiziunii, pentru ca acum de sarbatori, ca tot omul care este liber in sfarsit, am privit in nestire la ecranul televizorului.

La ce concluzie am ajuns: ca am devenit atat de dependenti de televizor incat nu conteaza la ce ne uitam ( emisiune rea, buna) ne uitam in continuare ore in sir. Am ajuns sa pierdem simtul calitatii pentru ca au grija televiziunile de asta. De fapt cum am putea sa dorim ceva de calitate cand suntem “bombardati” cu tampenii de genul: ” Tradati din dragoste” , “Din Dragoste”  “Nora pentru mama” ,  in care indivizi de tot felul nu fac altceva decat sa se injure si chiar sa se bata. Ce sa mai spun de “No comment” sau cum se mai numeste in ultimul timp, o emisiune la care stam si ne holbam ore in sir la Irinel si Monica Columbeanu, de parca ar fi esential pentru noi sa stim daca  si-a cumparat Monica haine sau daca isi pune lentile de contact…

Ce pot sa spun decat ca de cele mai multe ori privitul la televizor este o reala pierdere de timp, in definitiv nu te alegi cu nimic. Poate ca o sa zici ca te alegi cu informatie, dar lasa-ma sa te contrazic, cat de multa informatie poti sa reti in urma unei emisiuni fie ea si documentar? Aproape nimic pentru ca totul este prezentat foarte rapid. Mai castigat esti daca citesti o carte pe tema care te pasioneaza.
Ce se intampla cu oamenii care vin dupamiaza de la servici? Dupa ce iau masa , se aseaza in fotoliu in fata televizorului cu telecomanda in mana si butoneaza pana cand adorm. Nu ma exprim foarte drastic daca spun ca televizorul ne “indobitoceste”. Privesti la stirile de la ora 5 de pe PRO TV si vezi doar crime , violuri…, si alte stiri care atrag rating- pentru ca din pacate astea sunt stirile care “prind” la romani. Pe urma vin emisiuni in care sunt invitati manelistii de “seama” ai tarii si incheiem cu un film tipic americat(adica pentru prosti) si gata mai e si maine o zi si o putem lua de la capat.

De ce sa nu alegem sportul, plimbarea, un picnic, o carte, o intalnire cu amicii…, sunt atatea alte optiuni care iti revigoreaza trupul si mintea.
Acum sa nu devenim extremisti , nu sunt amish ca sa spun ca televizorul  este  unealta diavolului, dar ca, si fac o virgula, ca orice alt lucru trebuie folosit cu moderatie pentru ca riscam sa ne petrecem toata viata in fata televizorului, traind intr-o lume a filmelor, intrigilor din lumea vedetelor sau a manelelor.

Cred ca nu mai este nevoie sa specific cat de nociv este pentru copiii nostri. Ma uit cu uimire la desenele animate care sunt difuzate pe canalele speciale pentru ei si aud replici de genul: “prostule”, “idiotule”, “iti sparg capul..”. Cum sa ne mai asteptam ca ei sa distinga care este diferenta dintre bine si rau.  Spune bine un spot publicitar ( tot de la televizor) : “Nu lasati televizorul sa va educe copiii”.

Desigur nu putem trai ca in pestera , acesta este o consecinta a dezvoltarii noastre pe toate planurile, iar cateodata este si util , dar nu trebuie sa abuzam pentru ca in definitiv viata nu se rezuma la servici si televizor.